Descoperire arheologică de excepție

Este vorba despre o descoperire din Parcul arheologic din Colosseum. După un an de săpături, s-a descoperit un mormânt care ar fi putut fi al lui Romulus. În mormânt se află un sarcofag cu inscripții antice, care ar atesta al cui este. Descoperirea a fost făcută publica lumii joi.

Mormântul cu sarcofagul au fost descoperite într-o cameră de sub Capitoliu. Textele antice fac trimitere către Romulus, fondatorul mitic al Romei.

Aceste săpături au fost inițiate după studierea unor documente ce au aparținut lui Giacomo Boni (1899). Arheologii au urmat strict indicațiile lui Boni iar săpături i-au dus la descoperirea sarcofagului ce măsura 140 de centimetri. Alături de el, s-a mai descoperit o piatră circulară ce se presupune ca provine de la un altar. Toate au fost descoperite într-o cameră subterană sun centrul religios al orașului antic. Sarcofagul datează din secolul al VI-le-a, î.e.n.

Conform legendelor, au existat doi gemeni, Romulus și Remus. Ei erau fii ai zeului războiului, Marte și ai preotesei Rhea Silvia. Ei au fost separați de mamă, la ordinul bunicului lor, regele Numitor. Au fost abandonați într-un coș, pe fluviul Tibru, de unde au fost salvați de o lupoaică ce i-a alăptat. După ce au devenit Adulți, au decis ca împreună să pună bazele unui oraș, în locul în care și-au petrecut întreaga copilărie. Numele orașului s-a decis printr-o luptă a celor doi frați, în urma căreia Romulus l-a ucis pe Remus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *