Cum a reacționat natura în perioada în care ne-am aflat în carantină

Natura se pare că s-a regenerat în lipsa noastră. Timpul pe care noi l-am petrecut în case neavând voie să ieșim decât pentru strictul necesar, i-a făcut bine naturii.


Primăvara a venit mai verde și plină de flori, ca niciodată, se pare că pe tot globul, natura a avut timp să respire. Poluarea nu a mai fost așa de masivă, chiar în China cercetătorii au publicat imagini și explicații în care evidențiau că pe străzi se poate vedea la 5 metrii în față (lucru ciudat căci în China din cauza poluării nu se putea distinge prea bine ce se află la o mică depărtare de tine ) .

În marile orașe oamenii nu au mai dat năvală pentru a vizită obictivele turistice, au fost publicate poze chiar și din New York, în care se vedea cât de liniștite sunt străzile iar locuitorii spuneau că totul e liniștit și nu se mai aude niciun zgomot de mașină.


Se pare că și în România obictivele turistice au fost lăsate „pe mai târziu” și lumea a respectat regulile de izolare. Cu toate astea defrișările s-au făcut în masă și cei din guvern nu au mai ținut cont și de asta , au existat multe polemici între firmele de defrișare și iubitorii de natură care s-au plâns că nu este un lucru corect și uman.


Iar după relaxarea restricțiilor din 15 mai, tot mai mulți români au ieșit în pădure la grătare, însă au lăsat nenumărate deșeuri după ei. Fapt dezamăgitor este că lumea nu a apreciat în totalitate efortul naturii de a ne face față și de a ne oferii aerul curat de care depindem mai ales în perioada pandemiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *