Religia- despre originea filosofică și psihologică a acesteia

Dacă ne uităm în lumea arabă, vedem cum multe organizații teroriste folosesc religia pentru a servi scopurilor politice. În statele europene estice unde este prezentă religia creștină, în special cea ortodoxă, există o presiune din partea acesteia față de diverse categorii sociale sau minorități.

Iar în regiunile asiatice oamenii sunt împușcați dacă aderă la anumite culte religioase interzise prin lege. În America se dezvoltă o religie în toată firea bazată de trans umanism, Biserica Singularității. De unde apar aceste culte, ce le avantajează și din ce motiv ajung să devină  opresive față de o parte din oameni? Pentru mulți filosofi, religia este un scut psihologic de protecție față de un vid al existenței. Totodată, poate fi privită ca o nevoie de a ști de ce trăim, de sens. Alții cred că de fapt este o anxietate din faptul că suntem singura civilizație conștientă.

Filosofia religie

De fapt, filosofii susțin că orice cult religios sau doctrină provine din anxietatea ființei umane, din teama de a fi singur. De ce? Atunci când suntem singuri, nu doar că nu avem un umăr pe care să ne bazăm, dar avem și o responsabilitate. Aceea de a reuși, orice ar însemna acest lucru. Astfel, ne folosim de o redefinire a termenilor și de mitologie sau de religie pentru a ne reduce nivelul de stres existențial. Așa ajungem la unul acceptabil cu care să putem să ne desfășurăm viața de zi cu zi.

Practic, orice ființă umană care stă puțin să contempleze la propria natură și propria existență ajunge să simtă un gol, un gol pe care nu știe la început cum să îl umple. Iar sentimentul este unul cunoscut de multă vreme și în psihologie. Aderarea la o religie este unul dintre mecanismele de gestionare a acestor sentimente.

Ce este curios este faptul că numai ființele conștiente pot să îl resimtă, ceea ce ne pune în și mai mare dificultate. De aici provenind anxietatea și tema că nu are cine ne înțelege și prin urmare ajuta.  Mai există și alte alternative, ateismul fiind la origini un alt mod de a gestiona golul, vidul existențial.

Filosofia lui Nietzsche

Dumnezeu este mort” spunea filozoful german Friedrich Nietzsche, cel care a început să abordeze direct problema vidului existențial. Dar ce anume produce golul acesta? Asta este întrebarea care macină conștiința umană și care a dat naștere religiilor și mitologiilor din cele mai vechi timpuri și chiar și pe cele care astăzi încep să apară. Golul existențial este creat de limitarea gândirii umane care se raportează numai la ea. Lumea este mult mai largă decât eu, noi și planeta Pământ.

Dar omul tinde în general să se raporteze la el în primul rând. Asta este o tactică de supraviețuire eficientă uneori. Dar nu atât de eficientă în contexte sociale și complexe.  Din cauza unor preconcepții religioase se ajunge la război, terorism, crime și alte opresiuni de natură fizică sau psihologică. Dacă e să comparăm, am spune că putem face o scară a religiilor și  am pune terorismul pe primul plan. Totuși, Vechiul Testament este plin de exemple în care au fost cerute sacrificii de către divinitate.

Nu luăm în seamă care ar fi motivul din spatele acestor cereri, important de notat este faptul că religia creștină a schimbat nivelul de opresiune de la cea fizică, la una adaptată fondului cultural în care se află, fiind acum o agresiune la nivel psihologic. Iar cele două, durerea produsă de agresiunea fizică sau de cea psihologică, sunt egale ca intensitate. Oare nu este același lucru cadă omori un om cu o bombă sau îl aduci la sinucidere? Cam așa putem compara lucrurile.  Din păcate nici noile religii care încep să se nască în era contemporană nu par mai deschise. Acestea se bazează pe aceleași principii: limitează lumea omului.

Psihologia religiei

Dar ce dovadă avem că așa stau lucrurile? Ei bine, dacă facem o analogie între toate culturile și religiile lumii, toate au ca element central omul și e normal să fie așa din moment ce religia este o formă de a susține psihologic omul. Dar de ce toate variantele apocaliptice se rezumă la sfârșitul speciei umane? Cumva, toate religiile au impresia că atunci când omul nu va mai fi, nu va mai exista lumea și totul ar fi un eșec. Iar singura cale de scăpare este mântuirea, nirvana, Valhalla sau alte forme ale raiului făgăduit.

Pentru Biserica singularității forma supremă de evoluție este unirea cu o entitate digitală cu scopul prelungirii vieții pe termen nelimitat. Fiecare se centrează pe om și condiționează reușita de existența vieții umane în forma cunoscută nouă.

Toate religiile se confruntă cu același defect: limitarea existenței lumii la a omului. Este ca și cum am spune că există un om într-un tren care privește cum mașinile trec pe autostradă. Iar dacă omul dispare din peisaj, doar din cauză că nu mai are cine constata că mașinile încă trec pe autostradă, asta înseamnă automat că nu se mai întâmplă acest lucru. Înțelegeți așadar cât de limitată este această perspectivă? De aici apare și anxietatea și golul existențial umplut de religii.

În schimb, omul poate deveni conștient de faptul că există el, dar există și alte ființe, fie ele conștiente sau nu. Lumea nu se rezumă la eu, sau la noi – umanitatea. Iar dacă într-o zi omenirea va lua sfârșit, atunci asta nu ar reprezenta neapărat un eșec, ci o simplă propoziție din romanul timpului. Cât despre lume, nu se rezumă nici pe departe la planeta noastră, nici măcar la universul nostru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *