Sighișoara rămâne în continuare un oraș de poveste

Sighișoara sau Perla Transilvaniei, așa cum mai este numit de către vizitatori, este un oraș care a păstrat cu sfințenie tradiția și încărcătura emoțională a trecutului. Dacă vreodată ai ocazia să te plimbi pe străzile mici și întortocheate, vei putea simți în aer un iz de istorie.

Pentru început trebuie să amintim faptul că Sighișoara este printre puținele orașe-cetate din Europa care mai sunt încă locuibile. Pe lângă fapul că este un oraș locuibil, acesta atrage anual sute de mii de turiști. Aceștia adoră să intre în contact cu structura veche a locului, să admire peisajele unice și să fotografieze în detaliu absolut tot.

Mai jos vă vom prezenta câteva dintre locurile preferate de turiști și sperăm că vă vom convinge să dați o fugă în curând în centrul Transilvaniei.

Piața centrală

În acest loc nu veți putea ajunge cu mașina. Doar riveranii au accesul permis pentru autoturisme. Totuși, acest lucru ar trebui să vă bucure, deoarece nu veți avea surprize neplăcute și nu veți auzi zgomote de mașini prin preajmă. Piața este pavată cu piatra turnurilor distruse în urmă cu mulți ani. În trecut aici erau organizate procese, întâlniri și alte evenimente reprezentative pentru oraș.

Turnurile orașului

În perioada secolelor 14-17 au fost construite zidurile de apărare ale cetății. Fiecare colț avea destinat câte un turn pentru fiecare domeniu al meșteșugarilor. Cu timpul șapte dintre cele 15 turnuri au fost dărâmate și nimeni nu a mai dorit să înceapă reconstruirea lor. Printre multe altele, au rămas în picioare și turnurile destinate măcelarilor, croitorilor sau cizmarilor.

Scara școlarilor

Această scară a fost construită în 1642 pentru a putea oferi elevilor să ajungă la școala din vârful cetății. Dacă la început avea în componență 300 de scări, după câteva restructurări ale fundației au mai rămas doar 176. Chiar dacă pare destul de mult de urcat, priveliștea de la capătul tunelului merită în totalitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *